Răspundem celor interesați, cu bună intenție (sau mai puțin bună), să ne cunoască, să cunoască Mișcarea pentru Democrație Directă.
Valorile, principiile, precum și intențiile de acțiune ale organizației noastre, sunt fundamentate pe:
1. Patriotism și respect pentru valorile naționale.
Promovăm dragostea pentru țara și națiunea noastră. Respectăm toate țările, toate națiunile, atât timp cât acestea nu aduc prejudicii țării și națiunii noastre, altor țări, sau altor națiuni.
2. Echilibru în tot și în toate.
Susținem ideologia de centru, prin urmare, promovăm curentul centrist. Considerăm calea echilibrului, a inteligenței și a înțelepciunii, cea mai potrivită pentru dezvoltarea României. Respingem orice formă de extremism.
3. Independență politică.
Mișcarea pentru Democrație Directă este o organizație civică liberă, care slujește, în mod exclusiv, intereselor României. Nu este afiliată niciunui partid politic, nu se află sub tutela niciunei organizații, oculte sau mai puțin oculte, internă sau externă.
4. Promovăm schimbarea sistemului politic, a sistemului administrativ, reforma structurilor statului, declanșarea unui „proces al tranziției” . Considerăm că toate acestea trebuie aprobate de români prin referendum național.
5. Susținem dezvoltarea României atât în plan material cât și spiritual.
Considerăm că infrastructura, agricultura, industria alimentară, industria extractivă, industria procesoare de materii prime, industria IT, industria energetică, transporturile, turismul, legiferate și reformate la standarde europene, sunt priorități pe care se poate sprijini o dezvoltare economică autohtonă durabilă și sustenabilă, astfel încât aceasta să poată asigura, în mod eficient și constant, un nivel de trai decent pentru toți cetățenii țării. Paradigma cum că nu ne lasă UE trebuie să dispară. Nu suntem, totuși singura țară din Uniune. Iar dacă alții pot, noi de ce nu am putea?
Reforma Educației, sub toate formele ei existente, după modelele consacrate și performante existente în lume, ar trebui să fie printre primele priorități ale României
Dezvoltarea țării în aceste direcții, consolidarea democrației și a statului de drept, sunt deziderate naționale care trebuie să fie fundamentate pe adevăr, moralitate, competență și integritate.
6. Crearea unui partid politic.
Mișcarea pentru Democrație Directă nu se va transforma niciodată într-o organizație politică. Însă, dacă nu vom găsi niciun partid care să ne susțină obiectivele și să le ducă, spre realizare, în Parlament, atunci vom crea noi unul. Vom lansa, atunci când vom fi pregătiți, un partid care își va însuși în totalitate Programul nostru de Țară, iar în maximum 8 ani va prelua Puterea în România.
7. Promovăm întreținerea și dezvoltarea unor relații normale, echitabile, cu Uniunea Europeană și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord – NATO.
Susținem întărirea relațiilor României cu Uniunea Europeană și NATO, dar nu în orice condiții. Vrem o poziție mai demnă a țării noastre în aceste structuri. Vrem să importăm valorile societății occidentale și nu neajunsurile acesteia.
8. Promovăm dialogul direct.
Vreți să ne cunoașteți, să vorbiți cu noi despre obiectivele noastre? Vreți să-i cunoașteți pe liderii noștri? Aveți posibilitatea să o faceți într-un singur mod: dialogul direct (fizic sau online, față în față).
Veniți cu noi: https://mpdd.ro/inscriere/
România, înainte de toate!