Suveranitate versus Suveranism

Suveranitate versus Suveranism

Mișcarea pentru Democrație Directă a lansat de curând în spațiul online proiectul „Puterea cetățenilor. Suveranitatea”.

Asta i-a atras critici dure dar total nefondate, iar unii s-au grăbit să o așeze lângă anumite partide extremiste din România. Și asta, doar pentru faptul că a pus problema suveranității poporului român în granițele țării sale. Sistemul ne atacă cât se poate de viclean folosindu-se de „cozile lui de topor”, de „idioții utili„ pe care îi are în slujba lui și încearcă din răsputeri să ne pună ștampila de „suveraniști”, de extremiști, alăturându-ne AUR sau SOS și în unele situații USR.

Read More
Obștea sătească românească

Obștea sătească românească

Vechea obște sătească românească a avut multe caracteristici pe care astăzi le întâlnim la democrația directă-participativă, hotărârile în cadrul obștei fiind luate de membrii acesteia. Multe din principiile democrației directe – participative sistem democratic care guvernează astăzi Elveția, erau cunoscute încă din vechime de membrii obștii. Diferea doar forma în care erau prezentate acestea oamenilor, esența fiind aceeași.

Vă prezentăm , pe scurt, obștea sătească românească …

Read More
Educație civică. Acțiuni cetățenești la nivel de localitate

Educație civică. Acțiuni cetățenești la nivel de localitate

Pârghii legale

Demiterea primarului. Dizolvarea consiliului local
Cetățenii se pot organiza, pot strânge un număr de semnături egal cu 25% din numărul total al persoanelor cu drept de vot din localitatea respectivă (pot semna pe listele de semnături doar cei cu domiciliul în acea localitate, înscriși pe listele electorale de acolo), pot apoi face o cerere de demitere a primarului/de dizolvare a consiliului local (bine motivată) către prefect însoțită de semnăturile aferente de susținere. Prefectul va organiza referendumul de demitere a primarului, sau de dizolvare a consiliului local (sau și una și alta). Dacă cetățenii din acea localitate se prezintă la urne într-un număr care să depășească 30% din totalul persoanelor cu drept de vot din acea localitate și votează jumătate plus unu pentru demitere/dizolvare, primarul și/sau consiliul local pleacă acasă. Sunt organizate apoi alegeri locale, conform Legii.

Read More
Puterea cetățenilor. Revizuirea Constituției

Puterea cetățenilor. Revizuirea Constituției

Mișcarea pentru Democrație Directă lansează în dezbatere publică un proiect de Lege de revizuire a Constituției proiect intitulat Puterea cetățenilor. Revizuirea Constituției

Este vorba despre revizuirea articolului 151 din Constituție, revizuire care are drept unic scop acordarea unei posibilități reale cetățenilor țării a de a modifica Legea fundamentală a României, prin referendum național, fără ca proiectele lor, promovate prin inițiativă cetățenească, să mai poată fi oprite, dacă primesc avizul de constituționalitate din partea Curții Constituționale a României.

Read More
Progresism. Neomarxism. Privire generală

Progresism. Neomarxism. Privire generală

Acesta este un articol fără menajamente. Adevărul se spune răspicat și se argumentează pentru cei care vor să-l cunoască. Ceilalți, oricum, nu contează momentan !

Toate partidele progresiste își au rădăcinile în ingineria socială prin fragmentație a lui Karl Popper, progresivă, „pas cu pas” (vă amintiți de cartea lui Klaus Werner Johannis? ).

Toate aceste organizații sunt, în realitate, partide neomarxiste.

Read More
Geneza națională și credința creștină

Geneza națională și credința creștină

Ioan-Aurel Pop, istoric român, profesor universitar și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, membru titular și președinte al Academiei Române, relatează:

Am văzut, cu tristețe, în ultima vreme, că asocierea României și a națiunii române cu credința creștină îi irită pe mulți contemporani, îi supără pe cei „deștepți” ori pe cei care se cred mai „deștepți” decât alții. Am pus cuvântul „deștepți” între ghilimele, fiindcă l-am luat nu în sensul curent contemporan, ci în sensul său originar și primar, acela de „treji” sau „treziți” din „somnul cel de moarte”. „Treziții” îi consideră pe mai toți românii cufundați în acel „somn”. Însă „deștepți” sau „treziți” se consideră pe sine mulți dintre frustrați, mulți dintre cei autosuficienți, fiindcă sunt iritați de mesajele care nu le convin.

Read More
Infamia, este la ea acasă în România ! Până când ?

Infamia, este la ea acasă în România ! Până când ?

300 de securiști și colaboratori au certificate și indemnizații de revoluționari. Vedeți în premieră lista lor.

Peste 300 de securiști sau de colaboratori ai Securității, declarați definitiv de instanțe, beneficiază de certificat și de privilegii pentru revoluționari. Potrivit unor estimări realiste, numărul lor este însă de trei ori mai mare. Mai sunt sute de procese pe rol, pentru că securiștii sunt procesomani și procesele durează ani de zile. Mihai Dodu estimează cifra reală la peste 1000. 

Read More