Proclamația Renașterii

Proclamația Renașterii

Comunicat de presă

Asociația Mișcarea pentru Democrație Directă, organizație civică înscrisă în Registrul Special al Asociațiilor aflat la Grefa Judecătoriei din Timișoara, anunță lansarea în spațiul public românesc a „Proclamației Renașterii”.
Acest document adresat cetățenilor țării, prin cele zece puncte ale sale, propune soluțiile necesare intrării României în normalitate. Prin asta înțelegem dezvoltarea ei armonioasă atât din perspectiva materială, cât și din cea spirituală. În această direcție, am putea spune că Proclamația Renașterii se constituie într-un adevărat decalog al Renașterii.

Proclamația Renașterii are scopul de a mobiliza cetățenii în direcția implicării în viața publică și de a promova valori fundamentale pentru o societate democratică și prosperă. Cele zece puncte acoperă diverse aspecte esențiale pentru bunăstarea națiunii.
Prin lansarea acestui document, Asociația Mișcarea pentru Democrație Directă își exprimă angajamentul de a contribui, în mod activ, la transformarea în bine a României.
Ne dorim să trăim într-o țară în care nivelul de trai să fie unul decent și demn. Vrem să-i vedem pe români fericiți în țara lor, vrem un viitor bun pentru generațiile viitoare.

PROCLAMAȚIA RENAȘTERII
Preambul

Noi, membrii Mișcării pentru Democrație Directă, organizație civică legal constituită la Judecătoria din Timișoara, organizație care are drept scop renașterea materială și spirituală a României, transmitem către toți românii următoarea Proclamație, pe care, datorită spiritului său profund reformator, mobilizator, am denumit-o PROCLAMAȚIA RENAȘTERII:

1. Susținem întărirea democrației și a statului de drept !
Democrația și statul de drept sunt interdependente într-o societate
democratică și fundamentale dezvoltării ei, atât din perspectiva materială cât și din cea spirituală.

2. Vrem un nou sistem democratic în România !
Propunem ca în Constituție să fie introduse principiile de funcționare ale democrației directe-participative care, împreună cu cele ale democrației reprezentative, poate oferii țării un sistem democratic net superior celui actual (acest sistem funcționează foarte bine în Elveția, de peste 150 de ani).

3. Vrem o nouă formă de organizare a Puterii Legislative din România !
Propunem introducerea în Constituție a principiilor de funcționare a
Parlamentului unicameral, cu o reprezentare de un parlamentar la 100 000 de cetățeni cu drept de vot.

4. Vrem reforma Administrație Publice centrale !
Propunem trecerea la o nouă formă de guvernare bazată pe republica
prezidențială (cea inspirată din modelul american), în care Președintele va fi și șeful Guvernului. El va fi ales de către popor împreună cu echipa sa și va conduce un număr de maximum 16 ministere (departamente). Va putea fi demis de către cetățeni prin referendum național, fără ca vreo Instituție a statului să poată împiedica o acțiune de acest tip.

5. Vrem reforma Administrație Publice locale !
Propunem realizarea reglementărilor constituționale necesare reorganizării administrativ-teritoriale a țării în maximum 20 de județe, sau regiuni de dezvoltare, și acordarea autonomiei administrativ – financiară.

6. Vrem reformarea tuturor structurilor statului !
Propunem ca aceste structuri să fie reformate prin elaborarea unor Legi de funcționare adecvate, inspirate din Legi care funcționează foarte bine în țările democratice dezvoltate. Considerăm că promovarea în funcțiile de conducere ale acestor structuri a profesioniștilor integri, cu experiență și cu rezultate foarte bune în activitatea lor, este, de asemenea, esențială.

7. Vrem declanșarea unui proces național al tranziției !
Propunem ca acest proces să fie instrumentat de viitoarea Justiție reformată a României care să stabilească legalitatea acțiunilor celor care au condus țara începând cu anul 1990, în ceea ce privește privatizările și încheierea contractelor de concesiune din zona proprietății publice.

8. Vrem declanșarea unui proces național al comunismului !
Propunem ca Justiția reformată a țării, să instrumenteze, să judece și să
condamne, chiar și post-mortem, toate persoanele vinovate de abuzurile, atrocitățile, crimele, săvârșite de oamenii vechiului regim dictatorial în România.

9. Vrem o nouă Lege a lustrației !
În spiritul punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, propunem ca noua
Lege să interzică dreptul de a candida în alegeri, pe orice listă, dreptul de a ocupa funcții publice, foștilor activiști ai PCR, foștilor ofițeri de Securitate, colaboratorilor și informatorilor acestora, precum și celor condamnați pentru infracțiuni prevăzute în Codul Penal cu o pedeapsă care depășește 2 ani de închisoare.

10. Susținem întărirea relațiilor României cu Uniunea Europeană și NATO !
Acest deziderat este bine să fie realizat, dar nu în orice condiții și nu cu orice preț. Nu dorim să importăm din țările partenere inechitățile, neajunsurile, existente acolo. Vrem să ne inspirăm din virtuțile și nu din carențele societății occidentale.
*
Compatrioți români!
Voi sunteți adevărata putere în România. Vă chemăm să luați în mâinile voastre destinul țării, destinul națiunii în mijlocul căreia v-ați născut ! Faceți un prim pas: aderați la noua Proclamație de la Timișoara, PROCLAMAȚIA RENAȘTERII !
Dați o șansă țării voastre! Dați o șansă neamului vostru să renască precum pasărea Phoenix !

    „Pentru ca răul să învingă, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic” Edmund Burke
    Veniți cu noi !
    România, înainte de toate !
    Asociația Mișcarea pentru Democrație Directă