Karl Marx

Urmașii săi doctrinari, de ieri și de astăzi

Karl Marx, personaj care a marcat și marchează încă, în mod absolut grotesc, evoluția umanității, a trăit între anii 1818 –1883.

Izvoarele istorice spun că în timpul liceului Karl Marx a fost devotat credinței în divinitate, a fost, ca să zic așa, un bun creștin. Însă, după absolvirea liceului, mai precis după  vârsta de 18 ani, ceva s-a întâmplat în viața lui.

Nimeni nu știe practic ce a fost, ce șoc a suferit tânărul adolescent Karl Marx. Cert este însă că, brusc, peste noapte, a devenit un revoltat împotriva lui Dumnezeu, a credinței în divinitate, în general. În orice caz, din acel moment, el a devenit un dușman de moarte al umanității, în general. Iată și o primă dovadă în acest sens…

În poezia O invocație a unuia aflat în disperare, el spune:

Un dumnezeu mi-a răpit tot ce-am avut

Sub blestem și tras pe roata destinului

Toate lumile lui au pierit fără să le mai pot apuca.

Mie nu-mi mai rămâne nimic altceva decât răzbunare.

Îmi voi construi tronul deasupra norilor.

Rece și groaznic va fi vârful lui.

Căci fortăreața lui – groază superstițioasă

pentru Stăpânul ei – este cea mai neagră agonie.

Karl Marx, plin de furie, plin de dorința de răzbunare, face aluzie în aceste versuri la revolta lui Lucifer, la care se și raportează de altfel. Este cunoscut faptul că această revoltă este descrisă în Biblie, ea conținând, în esență, o declarație „războinică” a celui amintit prin care acesta își exprimă voința de a fi deasupra lui Dumnezeu.

Într-o altă lucrare intitulată Chestiunea evreiască, Karl Marx scrie:

Aburi infernali se ridică și umplu creierul, până când înnebunesc şi inima mi se schimbă cu desăvârșire. Vezi această sabie? Prințul întunericului mi-a vândut-o. Pentru mine el este cel care măsoară timpul și dă semnalul, cu tot mai multă îndrăzneală interpretez dansul morții”.

Aceste versuri dovedesc clar practicarea ritualurilor stanice în acea perioadă a vieții sale. Atunci când Karl Marx și-a pierdut credința, el nu a devenit un ateu, după cum cred unii. El a îmbrățișat satanismul, fără prea multe ezitări, și a declarat cât se poate de clar, patetic, cu subiect și predicat:

„Eu vreau să mă răzbun pe Cel ce domnește deasupra. Cerul l-am pierdut, o știu prea bine. Sufletul meu, cândva credincios lui Dumnezeu, este destinat pentru iad.”

Caracterul satanist al lui Karl Marx este reliefat, la un moment dat chiar și de prietenul și colaboratorul său cel mai apropiat, Engels, care scrie, printre altele, faptul că Marx era un „monstru posedat de 10.000 de diavoli”.

Din momentul în care Marx s-a aliat practic cu lumea întunericului, fără să ascundă deloc acest aspect, și-a dedicat practic întreaga viață distrugerii, îmbrățișând cu convingere cuvintele lui Faust: „Tot ce există trebuie distrus”.

Violența totală, distrugătoare, devine astfel metoda favorită a lui Karl Marx. El însuși scrie clar, la un moment dat: „Fără violență n-a fost realizat nimic în istorie”.

În concluzie din perspectiva spirituală, cel puțin, Karl Marx a avut un comportament specific sataniștilor, în mod clar și fără echivoc. Prin urmare, adepții săi de atunci dar și de acum, în general, nu pot fi prea departe de mentorul lor.

Mai mult, dacă ne uităm în istorie la toți marii promotori ai comunismului la liderii acestuia de pe întreaga planetă, în marea lor majoritate dictatori, și îi analizăm din această perspectivă a vieții spirituale, constatăm faptul că toți au fost, în realitate, și ei ca și maestrul lor, sataniști sau, în cel mai bun caz, atei activi.

Și acum, după ce ne-am dumerit, cred, despre Karl Marx, din perspectiva spirituală, să ne îndreptăm puțin spre marele său plan de transformare a omenirii… și să vorbim puțin, pe scurt, despre marxism… și principala sa țintă: familia.

În concepția sa bolnavă, Karl Marx a stabilit clar faptul că familia, nu este de fapt celula de bază a societății. Din contră, ea este o piedică serioasă în dezvoltarea acesteia.

În strategia lor, a marxiștilor, așa după cum s-a exprimat Engels la un moment dat, „familia unitară încetează să mai fie unitatea economică a societății. Lucrul în casă încetează să mai fie o funcție a soțului si a soției și devine o industrie socială, societatea are grijă de toți copiii, fie că ei sunt născuți legitim sau nu.”

Ideea care se desprinde din această filozofie aberantă este însă de-a dreptul terifiantă: copiii nu mai sunt ai părinților lor ci sunt ai Statutului, cel care are puteri depline asupra lor, îi educă și îi folosește după bunul său plac.

În acest fel statul este cel care, în concepția marxistă, trebuie să decidă ce fel de oameni vrea să producă, ce fel de societatea vrea să construiască. Și face asta printr-o nouă educație realizată în Instituții speciale de creștere și educare a copiilor.

Marx, era însă conștient că această teorie a sa nu va fi acceptată de marea majoritate a oamenilor, normali la cap aș spune,  drept pentru care a sugerat că acest lucru trebuie făcut prin „mijloace despotice”. Practic, înființarea dictaturi și a forței brute în această direcție și dacă este nevoie distrugerea fizică a celor care se opun.

Parcă sună cunoscut acest aspect întâlnit destul de des în ultima perioadă, în anumite state ale lumi. Nu vi se pare a fi o informație care circulă tot mai des?

Urmași doctrinari, de ieri și de astăzi

Alte elemente ale acestui plan de distrugere a familiei și prin ricoșeu a societății umane, așa după cum o cunoaștem noi, vor fi adăugate de progresiști din secolul al XX-lea, inițiați și dirijați de Școala de la Frankfurt. Unealta lor principală a fost și este mult discutata „corectitudine politică” cu toate implicațiile ei nefaste în viața socială mondială.

Ce este această „corectitudine politică”?

Aceasta are la bază ideea cum că oamenii ar trebui să aibă grijă să nu se exprime sau să acționeze într-un fel în care ar putea să ofenseze, excludă sau marginalizeze un anumit grup de oameni dezavantajați social sau discriminați.

O idee în esență de bun simț, numai că ea a căpătat nuanțe extreme. S-a ajuns până acolo încât majoritatea este tot mai frecvent discriminată, drepturile ei fiind pur și simplu călcate în picioare de dragul satisfacerii drepturilor… minorităților de tot felul.

Revenind asupra asaltului progresist îndreptat împotriva familiei, pot spune că progresiștii folosesc împotriva acesteia, în mod absolut diabolic, printre altele, promovarea pornografiei și a sexului fără limite la tineri, precum și introducerea agresivă în societate a unor principii care chipurile sunt menite să apere drepturile minorităților sexuale.

Un alt element definitoriu al luptei duse pentru distrugerea noțiunii de familie este, spre exemplu, faptul că în grădinițele din Franța (promovatoarea nr.1 a progresismului, în acest moment) copiii sunt învățați să nu mai folosească termenii de „tată” și de „mamă”, ci cei de „provider nr. 1” și „provider nr. 2” (traduse în românește, ar însemna ceva de tipul… „îngrijitorul nr. 1” și „îngrijitorul nr. 2”).

Prin alte părți, încercându-se evitarea celor două cuvine sfinte  se folosesc termeni precum: „părintele 1”, „părintele 2”, doi termeni ceva mai îndulciți dar tot diabolici, în opinia mea.

Această transformare totală a umanității, a societății umane, denumită științific „inginerie socială” a cunoscut în teoria marxistă denumirea de „inginerie socială centralizată”, pentru ca apoi, în zilele noastre să poarte denumirea de „ingineria socială fragmentată”.

Promotorul ultimei a fost Karl Popper care a criticat viziunea centralizatoare a marxismului. Prin urmare, s-a renunțat la strategia bazată pe prima formă de inginerie socială, adică cea centralizată, chiar dacă nu peste tot în lume (în China și în Coreea de Nord ea fiind încă destul de prezentă).

Urmând ideile novatoare ale lui Karl Popper, promotorii noului marxism au trecut la „ingineria socială fragmentată”, menită să implementeze doctrinele satanice promovate de neomarxiști, de globaliști, sau de noii comuniști, în mod progresiv, pas cu pas (oare de aici s-o fi inspirat Klaus Werner Iohannis, Președintele României, atunci când a ales titlul cărții sale de căpătâi?). De aici provine și denumirea amintită deja: „inginerie socială fragmentată”.

Așadar, marxismul cu toate cele ale lui, este reprezentat astăzi, evident sub o formă nouă, modernă, adecvată timpului nostru, de o strategie diabolică, aparent inofensivă, însă cu certitudine fals constructivă.  Ea face parte intrinsecă din marea strategia globalistă, strategie prin care globaliștii susțin sus și tare că urmăresc exclusiv scopuri economice, sociale, de mediu, toate acestea fiind dedicate binelui umanității.

În realitate miza lor este una spirituală, miză care începe, încet, să iasă la suprafață.

Pe scurt, vor întronarea unei religii planetare unice și a unui unic păstor: Satan.

În mod evident nu vor recunoaște asta niciodată, iar pe cei care vor avea curajul să le dea masca jos, îi vor marginaliza, îi vor persecuta, îi vor discredita prin toate mijloacele, în special prin mass-media, care le aparține aproape în totalitate. Iar în unele situații îi vor elimina în mod brutal prin violență extremă.

Scutul lor de nădejde, sub care reușesc să se ascundă foarte bine (încă), este teoria, ideea, pe care au reușit să o inducă, în general, în mintea oamenilor, cu ajutorul manipulatorilor lor de înaltă clasă. Și anume, faptul că toate acestea nu sunt decât o … „teorie a conspirației”.

Așadar, acest globalismul cu fața umană care ni se propune este cel puțin la fel de periculos ca și comunismul al cărui urmaș este, de fapt. Aș spune chiar mai periculos datorită gradului net superior de manipulare și chiar agresivitate, una tot mai greu ascunsă de promotorii și susținătorii văzuți sau nevăzuți ai lui. Globalismul riscă să arunce omenirea în haos, întrucât proiectul de implementare ale lui este aberant atât din perspectiva economică cât și din cea spirituală, ultima, așa după cum spuneam, nefiind însă recunoscută până acum ci doar indusă în plan subtil.

Îndrăznesc să afirm încă o dată faptul că, dacă această strategie decăzută a globalismul nivelator va învinge, umanitate va trece prin suferințe cumplite, iar numărul victimelor lui va fi incomparabil mai mare decât au fost cele produse de marxism, de la apariția sa până în prezent. Și asta nu se va datora vreunui război ci degradării vieții terestre sub toate aspectele.

Este exact ceea ce Karl Marx a urmărit în strategia sa dementă, aspect bine camuflat de toți adepții săi.

Așadar, el nu și-a dorit, în realitate, altceva decât să coboare omenirea în hău, adică să-i provoace involuția și apoi să râdă, satisfăcându-și astfel pornirile cât se poate de demonice, porniri pe care nici măcar nu s-a obosit să le mascheze, să le ascundă, în anumite cercuri la fel de malefice ca și el.

Prin urmare, atunci când vorbim despre marxism, vorbim și despre ideologii puternic amprentate de el precum: comunismul (naționalist și internaționalist), socialismul (naționalist și internaționalist, care constituie, o primă etapă a comunismului) neocomunismul, neoliberalismul, neomarxismul, progresismul.

Aceste ideologii au aceeași rădăcină, sunt, dacă vreți,  o continuare modernă, bine camuflată, a marxismului, sunt „copiii” lui, însă acest aspect, așa după cum spuneam, nu va fi recunoscut poate niciodată de adepții sau susținătorii acestora.

Cum îi recunoașteți pe acești oameni? Este foarte simplu:

Numitorul lor comun este ateismul activ, agresiv și lupta împotriva celor credincioși, în general.

Toți liderii care au încercat sau încercă chiar și astăzi să impună aceste ideologii au fost și sunt așadar, fără nicio excepție, promotori a materialismului științific, în mod exclusiv, și sunt caracterizați de un ateism permanent, violent chiar, în anumite circumstanțe.

Viața spirituală a oamenilor nu a contat și nu contează pentru ei, nu contează în ecuația strategiilor lor demente prin care au vrut, și vor în continuare, să transforme societatea după chipul și asemănarea lor, și astfel să creeze mult discutatul „om nou”.

Pe scurt, chiar dacă pare dur, toți aceștia au fost și sunt niște atei sadea, iar mulți dintre ei au devenit, sau vor deveni în timp, sataniști în toată regula.

Au fost și sunt așa, întrucât după cum am arătat, mentorii lor nemărturisiți, Karl Marx, Karl Popper și nu în ultimul rând promotorii Școlii de la Frankfurt ( Theodor W. AdornoWalter Benjamin, Erich Fromm, Jürgen Habermas, Axel Honneth, Max Horkheimer, Siegfried Kracauer, Otto Kirchheimer, Leo Löwenthal, Herbert Marcuse, Oskar Negt, Franz L. Neumann, Franz Oppenheimer, Friedrich Pollock, Alfred Schmidt, Alfred Sohn-Rethel, Karl A. Wittfogel), le-au arătat, printre altele, și calea spirituală de urmat, lăsându-le un testament nescris dar cât se poate de clar în această direcție: urmați satanismul.

Acest aspect nu a fost însă niciodată scos în evidență în conformitate cu însăși strategia de esență a acestei religii: acționăm în taină, subteran; nimeni nu trebuie să știe că existăm.

Poate că acum vom înțelege mai bine anumite lucruri, poate că acum vom înțelege corect ceea ce a spus, și mai ales de ce a spus, la un moment dat, Robert Schuman părintele Uniunii Europene:

„Europa trebuie să fie adânc înrădăcinată în principii creștine. Unde nu există principii creștine, se ajunge fie la anarhie, fie la autocrație sau la dictatură”.

Pe scurt: ideea centrală a ideologiei marxiste, comuniste, neocomuniste, neoliberale, neomarxiste, progresiste, globaliste, este aceea de a realiza un paradis terestru, la care se poate ajunge numai prin distrugerea prealabilă a tuturor elementelor care au caracterizat existența istorică de până acum a omenirii și care au oferit oamenilor siguranță, adăpost, alinare și un sentiment de coeziune. Aceste elemente fundamentale sunt: națiunea, statul, familia, credința, religia (în special cea creștină), proprietate privată.