Întrucât stafia lui Karl Marx bântuie tot mai puternic Europa și nu numai, întrucât am constatat tot mai clar faptul că oamenii nu au învățat aproape nimic din ororile trecutului și sunt, în general, predispuși să repete greșelile lui, mi-am propus să scot la iveală anumite aspecte, mai puțin cunoscute, despre un personaj care a marcat profund istoria omenirii. Și din nefericire nu a influențat-o în sens constructiv ci într-unul cât se poate de distructiv.

Am decis, așadar, să vă vorbesc, un pic altfel, despre… Karl Marx și… opera sa.

Pentru a evita încrengăturile care au caracterizat profilul psihologic al acestui personaj, voi merge la esență și nu voi intra într-o analiză a filozofiei marxiste una în ale cărei labirinturi întunecate te poți pierde foarte ușor.

Acest personaj, Karl Marx, care a marcat și marchează încă, în mod absolut grotesc, evoluția umanității, a trăit între anii 1818 – 1883.

Ca să putem înțelege opera sa, nocivă, distrugătoare, prin tot ceea ce a produs, este absolut necesar să aruncăm o privire asupra vieții sale spirituale, una mai puțin cunoscută, mai puțin scoasă în evidență, din motive care nu sunt foarte greu de dedus.

Tatăl lui, un evreu încreștinat și devenit luteran, era un om foarte sincer,  devotat creștinismului, pe care l-a îmbrățișat, la un moment dat, cu toată convingerea. Din scrisorile lui către Karl Marx se poate vedea clar cât de mult își dorea ca fiul său să aibă o relație firească cu Dumnezeu, să aibă un comportament creștin.

Prin urmare, în timpul liceului Karl Marx a fost într-adevăr devotat credinței în Dumnezeu, a fost, ca să zic așa, un bun creștin. Însă, după absolvirea liceului, mai precis după  vârsta de 18 ani, s-a întâmplat ceva în viața lui. Nimeni nu știe practic ce a fost, ce șoc a suferit tânărul adolescent Karl Marx. Cert este însă că, brusc, peste noapte, a devenit un revoltat împotriva lui Dumnezeu, a credinței în divinitate, în general.

În orice caz, din acel moment, Karl Marx s-a transformat radical devenind un revoltat împotriva divinități, în ansamblu. El a devenit, atenție, un dușman declarat al lui Dumnezeu. Iată și o dovadă în acest sens…

În poezia O invocație a unuia aflat în disperare, el spune:

Un dumnezeu mi-a răpit tot ce-am avut

Sub blestem și tras pe roata destinului

Toate lumile lui au pierit fără să le mai pot apuca.

Mie nu-mi mai rămâne nimic altceva decât răzbunare.

Îmi voi construi tronul deasupra norilor.

Rece și groaznic va fi vârful lui.

Căci fortăreața lui – groază superstițioasă

pentru Stăpânul ei – este cea mai neagră agonie.

Karl Marx, plin de furie, plin de dorința de răzbunare, face aluzie în aceste versuri, la revolta lui Lucifer, descrisă în Isaia 14:12-14, în care acesta declara că vrea să fie deasupra lui Dumnezeu. Practic, prin asta, se identifică pur și simplu cu Satan.

Într-o altă lucrare a sa intitulată Chestiunea evreiască, Karl Marx scrie, la un moment dat:

Aburi infernali se ridică și-mi umplu creierul, până când înnebunesc şi inima mi se schimbă cu desăvârșire. Vezi această sabie? Prințul întunericului mi-a vândut-o. Pentru mine el este cel care măsoară timpul și dă semnalul, cu tot mai multă îndrăzneală interpretez dansul morții”.

Aceste versuri dovedesc clar practicarea ritualurilor stanice în acea perioadă a vieții sale. Am să încerc să le explic.

Există un ritual de inițiere în cultul lui Satan. În acest ritual vaporii care ies din anumite substanțe halucinogene, îl îmbată pe candidat, apoi acesta, în delirul său, primește o sabie imaginară care va fi de acum temuta lui armă pusă în slujba celui care i-a dat-o, adică cel care stăpânește Lumea întunecată.

Atunci când Karl Marx și-a pierdut credința, el nu a devenit un ateu, după cum s-ar crede. El a îmbrățișat fără prea multe ezitări religia satanistă și a declarat, patetic, cu subiect și predicat:

„Eu vreau să mă răzbun pe Cel ce domnește deasupra. Cerul l-am pierdut, o știu prea bine. Sufletul meu, cândva credincios lui Dumnezeu, este destinat pentru iad.”

De altfel, îi și scrie, la un moment dat tatălui său o scrisoare prin care îi transmite, în esență, faptul că… „Trebuie instalați noi dumnezei.”

Caracterul satanist al lui Karl Marx este reliefat, la un moment dat, chiar și de prietenul și colaboratorul său cel mai apropiat, Engels care scrie, printre altele, faptul că Marx era un „monstru posedat de 10.000 de diavoli”.

Din momentul în care Marx s-a aliat practic cu lumea întunericului, fără să ascundă deloc acest aspect, și-a dedicat practic întreaga viață distrugerii, îmbrățișând cu convingere cuvintele lui Faust: „Tot ce există trebuie distrus”. Violența totală, distrugătoare, devine astfel metoda favorită a lui Karl Marx. El însuși scrie clar, la un moment dat: „Fără violență n-a fost realizat nimic în istorie”.

Oare nu auzim asta, din ce în ce mai des, în ultima vreme? Ar trebui să pună pe gânduri aceste chemări la violență. Problemele țării nu se pot rezolva așa. Și-atunci cui ar sluji o revoluție violentă în anul 2021 produsă într-o țară aflată în UE și NATO?

Problemele României pot fi rezolvate doar printr-o revoluție pașnică declanșată de milioane de oameni, doar printr-o unitate fermă formată in jurul unui ideal, care nu poate fia altul decât RENAȘTEREA NAȚIONALĂ!

Doctrina comunistă, creație a lui Karl marx,  propovăduiește ateismul, clar și constant, iar violența implementării comunismului, din punctul de vedere al lui Karla Marx, a fost o necesitate. Una bazată în mod machiavelic aș spune pe… „scopul scuză mijloacele”

Ateismul este definit ca fiind „necredința sau negarea existenței lui Dumnezeu”.

Dacă analizăm această definiție a ateismului realizăm faptul că un satanist nu poate fi ateu. Și asta pentru că, spre deosebire de ateu, el crede în existența lui Dumnezeu și a Satanei, a Raiului dar și a Iadului. Satanistul alege, cu liberul său arbitru, să-l slujească pe Satana, luând astfel asupra lui însuși caracteristicile Satanei și în special ura manifestată față de toate valorile și principiile care au o legătură cu Dumnezeu, față de toți cei care cred în El și Îl slujesc, în religia creștină sau oricare altă religie.

Ne putem întreba atunci pe bună dreptate: dacă Karl Marx a fost un satanist de ce a mai scris Manifestul Comunist îndemnând spre crearea unei societăți bazate pe un sistem care promovează ateismul absolut, de ce a mai fondat așadar comunismul?

Richard Wurmbrand pune. fără să știe, punctul pe I, atunci când afirmă:

„Scopul principal al lui Marx a fost distrugerea religiei. Bunul muncitorilor nu a fost decât o pretenție”, spunea Richard Wurbrand, un cunoscut predicator creștin luteran.

Adică, diabolicul Karl Marx a fondat comunismul, a creat Manifestul Comunist, finanțat fiind în acest proiect de vârfurile ocultei masonice din acea vreme, în principal, pentru a lovi în credința în Dumnezeu. Adică, și-a atins scopul ascuns. Mai mult, a mai încasat și niște bani pentru asta. Iar suma îmi închipui că nu a fost chiar una de neglijat.

În concluzie din punct de vedere spiritual, moral, Karl Marx a avut un comportament specific sataniștilor, în mod clar și fără echivoc. La fel ca și adepții săi de atunci și de acum. Iar dacă ne uităm în istorie la toți marii promotori ai comunismului, la liderii acestuia de pe întreaga Planetă, realizăm că nu și-au făcut de râs absolut deloc „maestrul”.

Mai mult, marea majoritate a acestor lideri sau închinat, în taină, aceluiași strateg al lumii întunecate Satan, fiind, în realitate, și ei ca și maestrul lor adulat până la fanatism, niște sataniști.

Și acum, după ce ne-am dumerit, cred, în privința lui Karl Marx, din perspectiva spirituală, să ne îndreptăm puțin spre marele său plan de transformare a omenirii și să vorbim despre marxism.

Împreună cu colaboratorul său, Friederich Engels, începând cu anul 1844, Marx a pornit o îndelungată și perseverentă lucrare menită să transforme în mod fundamental natura umană, societatea. Pentru a transforma societatea umană după chipul și asemănarea sa, Karl Marx, ca un adevărat geniu al răului, s-a îndreptat cu toată forța gândirii sale diabolice spre distrugerea celulei de bază a oricărei societăți umane: familia (uitați-vă la toți cei care au boicat referendumul Familia din anul 2019, și mă refer aici la lideri și partide nu la oamenii obișnuiți care au căzut pradă celei mai odioase manipulări din 1990 încoace și-i vei recunoaște pe acești marxiști moderni, sau neomarxiști; uitați-vă ce se întâmplă cu ideologia de gen în școli și cu promovarea principiilor LGBTQ, nesusținute de niciun Tratat internaționl, in mod real; uitați-vă ce se întâmplă în SUA și în lume; și veți înțelege că neomarxismul se întinde tot mai mult ca un cancer letal). 

Prin urmare, împreună cu Engels, Karl Marx a trecut rapid la realizarea unui Proiect prin care să-și atingă un prim țel, primordial, transformarea căsătoriei, a familiei, în altceva, scoaterea lor din sfera firescului, a normalului. În concepția sa bolnavă, Karl Marx a stabilit clar faptul că familia, nu este de fapt celula de bază a societății. Din contră, este o piedică serioasă în dezvoltarea ei.

Iată, așadar, pe scurt, câteva obiective pe care și le-au fixat, în strategia lor, cei doi maeștri ai ingineriilor sociale:

  1. Desființarea proprietății private și a dreptului la moștenire.
  2. Trecerea femeilor la lucrul în fabrici.
  3. Oprirea oricărei educații în familie, inclusiv cea religioasă.
  4. Desființarea monogamiei în căsătorie.
  5. Promovarea vieții sexuale înainte de căsătorie și a sexului în afara căsătoriei;
  6. Promovarea vieții sexuale a femeilor necăsătorite.
  7. Mutarea copiilor în așa-zisele „crescătorii” de copii.
  8. Separarea copiilor de părinți și integrarea lor în comunități colective.
  9. Dreptul și datoria Statului de a crește și educa copii.

În strategia lor, așa după cum s-a exprimat Engels la un moment dat, „familia unitară încetează să mai fie unitatea economică a societății. Lucrul în casă încetează să mai fie o funcție a soțului si a soției și devine o industrie socială, societatea are grijă de toți copiii, fie că ei sunt născuți legitim sau nu.”

Ideea care se desprinde din această filozofie aberantă este însă terifiantă: copiii nu mai sunt ai părinților lor ci sunt ai Statutului, cel care are puteri depline asupra lor, îi educă și îi folosește după bunul său plac.

În acest fel Statul este cel care, în concepția marxistă, trebuie să decidă ce fel de oameni vrea să producă, ce fel de societatea vrea să construiască. Și face asta printr-o nouă educație realizată în Instituții speciale de creștere și educare a copiilor.

Marx, era însă conștient că această teorie a sa nu va fi acceptată de marea majoritate a oamenilor, drept pentru care a sugerat că acest lucru trebuie făcut prin „mijloace despotice”. Practic, înființarea dictaturi și a forței brute în această direcție și dacă este nevoie distrugerea fizică a celor care se opun.

Parcă sună cunoscut acest aspect, întâlnit destul de des, în ultima perioadă, în anumite state ale lumii, nu?

Alte elemente ale acestui plan de distrugere a familiei și prin ricoșeu a societății umane, așa după cum o cunoaștem noi, vor fi adăugate de neomarxiștii din secolul al XX-lea, inițiați și dirijați de Școala de la Frankfurt. Printre aceste noi elemente se numără promovarea, încurajarea pornografiei și a sexului fără limite la tineri, distrugerea familiei prin introducerea agresivă în societate a unor principii care chipurile sunt menite să apere drepturile minorităților sexuale.

Un alt element definitoriu este, spre exemplu, faptul că în grădinițele din Franța (promovatoarea nr.1 a neomarxismului în acest moment) copiii sunt învățați să nu mai folosească termenii de „tată” și de „mamă”, ci cei de „provider nr. 1” și „provider nr. 2” (traduse în românește, ar însemna ceva de tipul… „îngrijitorul nr. 1” și „îngrijitorul nr. 2”). Prin alte părți, încercându-se evitarea celor două cuvine sacre se folosesc termeni precum: „părintele 1”, „părintele 2”, doi termeni ceva mai îndulciți dar tot diabolici, în opinia mea.

Această transformare totală a umanității, a societății umane, denumită științific „inginerie socială” a cunoscut în teoria marxistă denumirea de „inginerie socială centralizată”, într-o primă fază, pentru ca apoi, în zilele noastre să poarte denumirea de „ingineria socială fragmentată”.

În „ingineria socială fragmentată”, un termen introdus și aprofundat  de filosoful sir Karl Popper în cartea sa numită „Mizeria istoricismului” (1957), sunt criticate abordările vizionare centralizatoare ale comunismului.

Menționez că cel amintit a fost, de fapt, un adept înfocat al ideilor lui Karl Marx chiar dacă a ascuns foarte bine asta. Așa cum fac astăzi foarte mulți oameni din politică și nu numai.

Prin urmare, s-a renunțat la strategia bazată pe prima formă de inginerie socială, adică cea centralizată, chiar dacă nu peste tot în lume (în China și în Coreea de Nord ea fiind încă destul de prezentă), și s-a trecut la „ingineria socială fragmentată”, menită să implementeze, de fapt, tot filozofia marxistă, dar sub alte forme mai …progresiste, pas cu pas….De unde și denumirea de… „fragmentată”.

Marxismul este reprezentat astăzi, evident sub o formă nouă, modernă, adecvată timului nostru, de o strategie diabolică, aparent inofensivă, fals constructivă: strategia globalistă.

Este însă cel puțin la fel de periculos acest globalism, ca și comunismul al cărui urmaș este, el riscând să arunce omenirea în haos.

Îndrăznesc să afirm încă o dată faptul că, dacă această strategie decăzută a globalismul nivelator va învinge, omenirea va trece prin suferințe cumplite, iar numărul victimelor umane va fi incomparabil mai mare decât au fost cele produse de marxism de la apariția sa până în prezent. Și asta nu se va datora vreunui război ci degradării vieții terestre sub toate aspectele. Rata mortalități, în acest caz, va ajunge să fie mult mai mare decât cea a natalității 

Este exact ceea ce Karl Marx a urmărit de la bun început.

Așadar, el nu și-a dorit, în realitate, altceva decât să coboare omenirea în hău, adică să-i provoace involuția și apoi să râdă, satisfăcându-și astfel pornirile cât se poate de demonice, porniri pe care nici măcar nu s-a obosit să le mascheze, să le ascundă. Acesta a fost și este, în esență, Karl Marx!

Opera sa, marxismul, trăiește însă și astăzi fiind dezvoltată în diferite forme pe care această ideologie caracterizată de un cameleonism cât se poate de perfid, le îmbracă cu dezinvoltură. Astfel, a luat naștere o întreagă familie de ideologii de sorginte „marxistă”.

Așadar, atunci când vorbim despre marxism, vorbim și despre ideologii puternic amprentate de el precum: comunismul (naționalist și internaționalist), socialismul (naționalist și internaționalist care constituie, o primă etapă a comunismului) neocomunismul, neoliberalismul, neomarxismul, progresismul. Așadar, aceste ideologii au aceeași rădăcină, sunt, dacă vreți, o continuare modernă, bine camuflată, a marxismului, însă acest aspect în mod evident nu va fi recunoscut niciodată de adepții lor.

În altă ordine de idei, nimeni, sau aproape nimeni nu vorbește despre victimele acestei ideologii, care sunt de ordinul sutelor de milioane. Ele au fost produse în urma unor acte sângeroase, criminale, care s-au desfășurat de-a lungul unui secol în întreaga lume.

Din contră, adepții ei, adepții marxismului de astăzi, care acționează sub masca a tot felul de ideologii așa după cum spuneam (socialiști, comuniști, neocomuniști, neoliberali, neomarxiști, progresiști etc) încearcă să ne explice cât de înălțătoare este totuși această ideologie și că ea nu a reușit până acum pentru că a fost incorect pusă în practică, de-a lungul timpului.

În acest fel, responsabilitatea tuturor ororilor comise în numele ei cade pe umerii unor lideri vremelnici demonizați de mai toată lumea, care au înțeles să impună marxismul prin dictatură.

Haideți să vedem totuși caracterul de esență al acestor lideri. În acest fel vom înțelege mai bine ce este cu acest marxism și copii lui: comunismul, socialismul, neomarxismul, progresismul.

Vă propun să vedem, împreună, care este numitorul lor comun, unul caracteristic de altfel tuturor ideologiilor de tip marxist aminte.

La o analiză scurtă, el iese cu ușurință la iveală. Numitorul comun al tuturor adepților marxismului și ai ramurilor acestuia este ateismul activ, agresiv și lupta împotriva celor credincioși, în general.

Toți liderii care au încercat și încercă chiar și astăzi să impună aceste ideologii au fost și sunt așadar, fără nicio excepție, promotori a materialismului științific, în mod exclusiv, și sunt caracterizați de un ateism agresiv chiar în anumite circumstanțe

Viața spirituală a oamenilor nu a contat și nu contează în ecuația strategiilor lor demente prin care au vrut, și vor în continuare, să transforme societatea după chipul și asemănarea lor, să creeze omul nou. Pe scurt, chiar dacă pare dur, au fost și sunt niște… sataniști.

Au fost și sunt așa, întrucât după cum am arătat, însuși mentorul lor, Karl Marx, le-a arătat, printre altele, la vremea respectivă și calea spirituală de urmat, lăsându-le un testament clar în această direcție: urmați satanismul.

Acest testament nu a fost însă niciodată scos în evidență în conformitate cu însăși strategia de esență a acestei religii: acționăm în taină, subteran; nimeni nu trebuie să știe că existăm.

Poate că acum vom înțelege mai bine anumite lucruri, poate că acum vom înțelege corect ceea ce a spus Robert Schuman părintele Uniunii Europene;

„Europa trebuie să fie adânc înrădăcinată în principii creștine. Unde nu există principii creștine, se ajunge fie la anarhie, fie la autocrație sau la dictatură”.

Poate că acum vom înțelege și de ce a spus asta.

Pe scurt: ideea centrală a ideologiei marxiste, comuniste, neocomuniste, neoliberale, neomarxiste, progresiste, este aceea de a realiza un paradis terestru, la care se poate ajunge numai prin distrugerea prealabilă a tuturor elementelor care au caracterizat existența istorică de până acum a omenirii și care au oferit oamenilor siguranță, adăpost, alinare și un sentiment de coeziune.

Iată și câteva dintre aceste elemente, mai cunoscute publicului larg: Statul, națiunea, religia, în special cea creștină, proprietate privată, familia.

Cunoscând foarte bine acest aspect, întemeietorii Europei, oameni profund credincioși de altfel,  au stabilit, de la bun început, faptul că religia e absolut liberă în UE și că te poți atinge de orice, dar de religie nu.

Ținând cont de acest aspect care este exprimat cât se poate de clar in art. 10 al Tratatului de Bază consolidat al UE, polonezii, atunci când au intrat în Uniunea Europeană și au văzut acolo propaganda împotriva creștinismului, și-au spus că dacă se luptă cu marxiștii doar pe principii de drept european vor pierde, deoarece drepturile omului sunt sfinte.

Și atunci au hotărât să facă din această problemă una a religiei. Și uite așa, spre adânca uimire a întregii Europe în data de 19 Noiembrie 2016, într-o ceremonie simbolică la Cracovia, l-au declarat pe Isus Hristos, în mod simbolic, rege al Poloniei.

Au participat atunci președintele Poloniei și parlamentari polonezi ai partidului Lege și Justiție.

Care a fost de fapt mesajul transmis Europei? A fost unul fără echivoc:

„În Polonia să nu veniți cu idei marxiste și cu așa-zisele drepturi ale omului ale LGBTQ! Primează religia și regalitatea Domnului Isus asupra noastră. Nu vă atingeți de noi, pentru că acestea sunt probleme ale religiei noastre”.

Cam același lucru l-au făcut și ungurii. Așadar, când faci din această problemă una a religiei, conform unui principiu de bază chiar al Uniunii Europene, ceilalți nu te mai pot ataca.

Va urma… În curând despre neomarxism…